Menu

Umanitar

Dani Șanta, Asociația pentru Comunitate

Foto_Mihaela Girleanu

Numele meu este Daniel Santa sunt membru fondator al Asociației Pentru Comunitate din județul Covasna și actual președinte al organizației. De-a lungul ultimilor zece ani am construit și dezvoltat numeroase proiecte comunitare, am organizat activități culturale și acțiuni umanitare prin care am încercat să facem mai bună viața semenilor noștri.

Printr-o implicare puternică în viața publică am reușit să mediatizăm și să rezolvăm numeroase cazuri sociale, am contribuit la activități de fundraising pentru diferite proiecte, am susținut elevi valoroși cu probleme financiare și am desfășurat acțiuni de comunicare interetnică încercând să determinăm o schimbare în bine a societății în care trăim. Am fost promotorii unui set de valori noi în comunitate, elaborând și promovând un manifest pentru normalitate. În ultimii ani am contribuit la susținerea presei în limba română din județ, asigurând accesul populației din Covasna la informație corectă, independentă, apolitică și … în limba română. Alături de colegi inimoși din județ am pus bazele primei ediții a Galei Naționale a Societății Civile Tinere de la Covasna din 2014, implicându-mă activ în organizare. De ani de zile inspirăm noi generații de tineri, încercăm să le oferim informație, modele, repere și resurse pentru a se dezvolta!

Katie Rizvi, Little People Romania and Youth Cancer Europe

Foto_Mihaela Girleanu





Andreea Furtuna – Manager Programe Voluntari si Tineret

Foto_Mihaela GirleanuAndreea Furtuna s-a alaturat Crucii Rosii in anul 2007 si coordoneaza politicile, programele si activitatile organizatiei destinate tinerilor si voluntarilor la nivel national.
Pornind de la nevoile Crucii Rosii, Andreea s-a alaturat echipei de experti care au contribuit la promulgarea Legii 78/2014 a Volunatriatului in Romania si a redactat o serie de documente de suport ale prezentei legi. Pregatirea de asistent social o ajuta in elaborarea de proiecte care sa vina in sprijinul cetatenilor romani de etnie roma, iar in calitate de formator Andreea coordoneaza activitatea de formare profesionala desfasurata de Crucea Rosie Romana in 18 judete din tara.

Márkus Etelka – Conducator Serviciul de Ajutor Maltez in Romania Filiala Cluj

Foto_Markus EtelkaVoluntariatul ocupă un loc deosebit în viața mea. Sunt conducătorul voluntar a Sucursalei Cluj a Serviciului de Ajutor Maltez în România, coordonez activitatea a celor de peste 30 de voluntari. Menționez, că desfășurăm activitățile noastre fără angajați. Dar și datorită serviciului meu am un contact permanent cu voluntarii diferitelor organizații, fiind realizator la SRTV, Studioul din Cluj, iar majoritatea emisiunilor mele au tematici sociale. Astfel am avut prilejul de a cunoaște activitatea voluntarilor desfășurate în cadrul a multor fundații și societăți umanitare pe nivel național, astfel am reușit mediatizarea acestor activități în emisiuni tv. La fel am participat la elaborarea strategiilor de comunicare și PR a mai multor organizații civile și bisericești. Între timp, fiind cadru didactic a Universității Babes-Bolyai, iată încă o ocazie de mediatizare, am reușit sensibilizarea studenților la probemele sociale. Mulți dintre ei au devenit voluntari, dar ei devenind specialiști în domeniul televiziunii sunt convinsă că vor folosi aceste cunoștințe în mediatizarea problemelor sociale civile. Pentru mine voluntariatul înseamnă o formă de viață, un prilej de a te dărui și a folosi toate mijloacele disponibile pentru a crea o societate sensibilă la problemele persoanelor marginalizate.