Menu

Acasă

Gala Naţională a Societăţii Civile Tinere din România este un eveniment care își propune să recunoască meritele tuturor tinerilor din România. Inițiat și organizat de Ministerul Tineretului și Sportului și Fundația The Duke of Edinburgh`s International Award Romania , în parteneriat cu Federația Share și Primăria Cluj-Napoca, evenimentul se află la a doua ediție, în Cluj-Napoca, în contextul Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului.

De ce o gală pentru tineri?
Credem că tinerii care nu se tem să își urmeze visele, să găsească semnificație în a-și dezvolta propriile proiecte și care iau inițiativa de a rezolva problemele cu care se confruntă comunitatea lor trebuie recunoscuți și recompensați. Ei pot să devină un model pentru ceilalți, iar astfel să se dezvolte și să se susțină comunități de indivizi puternici și capabili.

În România există foarte mulți tineri cu rezultate spectaculoase în domeniile lor de activitate, cu inițiativă și entuziasm, care aduc un plus de valoare mediului în care trăiesc, fie prin rezultatele lor remarcabile, fie prin înclinația lor spre a-i ajuta pe cei din jur sau prin inițiativele lor care fac lumea mai frumoasă și mai funcțională. Gala își propune recunoască meritele acestor tineri într-un cadru festiv, în care aceștia să fie premiați de către diverse persoane cu nume sonore în diverse domenii de activitate din România.

 

Testimoniale

diana certanAm fost alaturi de aceasta iniţiativa frumoasa din primul an al evenimentului pentru ca este singura gala de premiere organizata de un minister şi care onoreaza meritele celor care chiar încearca sa aduca un plus valoare în România pentru tineri. Pasiunea şi credinţa puternica a d-lui Catalin Nicolae, precum şi deschiderea şi susţinerea d-lui Secretar de Stat Cosmin Cristian au dus la aceasta ediţie a doua. Îmi doresc sa ajungem sa sarbatorim 5, 10…20 etc de ani pentru a crea o tradiţie şi a arata respectul statului român faţa de demersurile societaţii civile pentru tineri. Pentru asta va mulţumesc şi este o onoare sa fiu alaturi de voi, în calitate de jurat la categoria educaţie.

Diana Certan

Director de comunicare si fundraising CONCORDIA România

MihaelaÎn calitate de director al celei mai vechi organizații de tineret din România, Gala Națională a Societății Civile Tinere din România reprezintă pentru noi un moment de bucurie și celebrare. Salutăm cooperarea intersectorială în cadrul acestui eveniment și ne onorează să fim partener pentru al doilea an consecutiv! Prin crearea unui context de valorizarea și recunoaștere a contribuției tinerilor la dezvoltarea comunității, acest proiect inspiră și aduce mult entuziasm în sectorul de tineret.

Mihaela Gîrleanu

Director Executiv Organizația Națională “Cercetașii României” (ONCR)

BERT 2024Noi, delegatii de tineret ai Romaniei la ONU, consideram acest demers destinat tinerilor din Romania ca fiind unul extrem de necesar si util. Sustinem si incurajam aceasta Gala Nationala a Societatii Civile Tinere din Romania cu credinta ferma ca si prin intermediul ei , vocea tinerilor se face auzita.